Rebrandingul Poștei Române. Încă un prilej să dăm cu hate.

În ultima săptămână, rebrandingul Poștei Române a devenit cel mai discutat subiect din industria de marcom. Tot feed-ul meu de pe LinkedIn a fost invadat de postări, ironii, meme-uri, propuneri de logo și opinii tăioase. Nu o zi, nu două. O săptămână întreagă.

Inițial am zis că nu o să scriu despre asta, chiar dacă nu e tocmai ok sa rămâi indiferent la o astfel de situație, însă astăzi, văzându-l pe Valentin Ștefan, GM-ul Poștei Române, și ascultând diferite paneluri la Impact Bucharest m-am răzgândit. Nu pot eu schimba ce gândesc și cum reacționează alții, însă pot măcar să ofer o altă perspectivă.

Ce m-a întristat cel mai tare a fost că am văzut specialiști, unii în adevăratul sens al cuvântului, care au sărit să arunce cu noroi fără să fi văzut măcar brieful. Fără să știe ce vrea clientul, fără să aibă un context complet asupra problemei. Ceea ce m-a surprins nu a fost atât lipsa de informație, ci siguranța cu care au emis verdicte.

Și aici apare întrebarea: de ce ne grăbim mereu să judecăm înainte să înțelegem?

Mi-a zburat gândul la alegerile presidențiale și Călin Georgescu. În urmă cu câteva luni internetul fierbea pentru că o mulțime de oameni a crezut într-un fake grosolan. Și râdeam atunci de cei care au pus botul, convinși că nouă nu ni s-ar întâmpla niciodată. Dar uite că s-a repetat. Fix același narativ. Am pus botul la o știre pe surse, fără nicio confirmare oficială pentru acest nou logo. Și am pornit tirul.

Frustrările noastre, proiectate greșit

Când apare un subiect legat de o companie de stat, primul reflex e să ne adunăm toate frustrările și să le aruncăm acolo. Pentru că, nu-i așa, aici se duc banii noștri, aici simțim că „plătim degeaba”. Și da, sistemul are multe păcate, birocrație, lipsă de viziune, bani risipiți. Toate acestea dor. Și în lipsa unui mecanism real prin care să tragem statul la răspundere, ne e mai simplu să punem tunurile pe cei mai vizibili, în cazul de față agenția de branding.

Indiferent dacă ne place sau nu, oamenii aștia au un portofoliu consistent. Nu i-am judecat pentru munca lor reală, ci pentru faptul că au ales să lucreze cu o companie de stat. Ce am uitat, în schimb, este că agenția nu face parte din problemă, ci din soluție.

Apoi au apărut propuneri de logo făcute de specialiști. În baza a ce s-au desenat acele logo-uri? Care-i brief-ul? Care-i viziunea? Pentru că, orice specialist știe sau ar trebui să știe, brandingul nu e despre „eu cred că ar fi arătat mai bine altfel”. Brandingul este despre companie. Despre cum se vede ea însăși în oglindă. Despre clienții actuali și cei viitori. Nu despre tine, Gigi, care îți faci timp să desenezi un logo ca să strângi aplauze pe LinkedIn.

Și aici ajung la un punct sensibil. De ce alegem mereu ironia, hate-ul, sarcasmul? De ce ne e mai ușor să lovim decât să construim? Ce câștigăm, de fapt? Da, ar fi fost de aplaudat dacă toate aceste „propuneri creative” erau menite să aducă o perspectivă constructivă, dar nu, menirea lor era să adâncească ridicolul situației.

Nu zic că logo-ul a fost „slab” sau „bun”. Nici nu aș putea spune asta fără să fi văzut brief-ul. Dar mă întreb: cum am ajuns să dăm verdicte fără context? Cum am ajuns să credem că un logo e despre noi, nu despre compania care îl plătește și clienții căreia i se adresează?

În România, când vine vorba de branding, în topul meu este Aneta Bogdan și echipa Brandient, repere clare în industrie. Nu de puține ori, când venea vorba de identitate, Aneta vorbea despre simplitate, memorabilitate și ancorarea în cultura organizației. Din ce am citit, din ce am ascultat, dar și din puținele sesiuni de lucru cu ea, am rămas cu câteva caracteristici clare ale unui logo:

• Simplitate: Poți desena logo-ul din memorie în câteva secunde? Este clar și lizibil și la dimensiuni foarte mici? Evită aglomerarea de detalii și efecte?
• Memorabilitate & Diferențiere: Îl recunoști după o singură privire? Se distinge ușor de competitorii din aceeași industrie?
• Relevanță strategică: Transmite valorile și personalitatea brandului? Este potrivit pentru cultura și piața în care activează? Evită clișeele vizuale (ex. bec pentru inovație, glob pentru internaționalizare)?
• Versatilitate: Arată bine în alb-negru, monocrom și color? Funcționează atât pe digital, cât și pe print, de la favicon la billboard? Se adaptează ușor pe diverse fundaluri (deschise, închise, texturate)?
• Durabilitate: Mai va fi relevant și peste 5–10 ani? Evită trendurile trecătoare (gradient la modă, fonturi „cool” de moment)? Are potențial să devină un simbol recunoscut pe termen lung?

Logo-ul nu este despre design, este despre strategie. Asta ne-a învățat Aneta. Dacă ar fi să aplicăm toate aceste întrebări la simulările care au apărut pe LinkedIn, 99% ar pica testul. Care-i motivul nu mai continui, nu-mi pot asuma atâta hate, dar tu ești smart, știi deja răspunsul.

Și totuși, întrebarea rămâne

De ce alegem să aruncăm cu pietre înainte să înțelegem? Poate pentru că ne e mai simplu. Poate pentru că avem frustrări acumulate față de sistem, față de modul în care se duc banii statului, față de lipsa de transparență. Și le proiectăm pe primul subiect care apare.

Rebrandingul Poștei Române nu e doar despre un logo în acest moment. E despre noi, poporul român. Este despre cum alegem să reacționăm. Poate că ar fi mai sănătos din când în când să schimbăm exercițiul sau perspectiva: mai puțin ‘cum dărâmăm’ și mai mult ‘cum clădim’. Și da, nu de puține ori mă întreb cum ar arăta lumea noastră dacă am consuma aceeași energie în direcția aia bună.

Și mai e ceva. Astăzi, digitalul ne-a dat tuturor o forță pe care generațiile de dinainte nici nu și-o puteau imagina: propria noastră voce poate ajunge instant la mii sau chiar milioane de oameni. Este un privilegiu, dar și o responsabilitate uriașă. Pentru că această voce poate construi sau poate distruge, poate educa sau poate manipula, poate uni sau poate diviza. În final, totul depinde de noi. Use or abuse, cum zicea Dragoș Stanca azi la Impact Bucharest.